Primul server Lego a fost ținut laolaltă de piese de Lego
( sau despre contează cu adevărat într-o afacere)
Pentru că la vremea aceea, Larry și Page nu aveau bani de ceva mai mult ( și totodată lego-urile încă nu costau mai mult decât o vizită la medic lol).
Dar aveau în schimb un produs bun, validat de piață.
Și la restul s-au adaptat din mers, în timp ce s-au concentrat pe îmbunătățirea produsului și ofertei care le aducea bani.
Unul din mentorii mei are același logo urât de vreo 10 ani cred (care zici că a fost desenat de un copil de 3 ani), pe care l-a folosit pentru toate afacerile sale, și nu are nici măcar un site propriu zis.
Are doar un landing page pe care îl modifică din când în când.
În schimb, are un produs și o ofertă excelentă, și chiar e cel mai bun la ceea ce face.
Și în 2025 a făcut vreo 4 milioane de dolari din produsul respectiv.
Și aș putea continua cu exemple de gen cu orele, dar nu e cazul.
Ideea este că poți să ai cel mai frumos logo din lume, dacă nu ai ce vinde, n-ai construit nimic.
Din păcate, văd mulți antreprenori care sar peste pașii „plictisitori” și se agață de lucrurile ușoare, vizibile, care dau senzația de progres.
Logo, site, culori, bio, poziționare „premium”, „vibe” detalii birocratice etc.
Toate bune, la momentul lor. Dar nu primele.
Ce aduce bani într-un business, mai ales la început, e simplu și deloc sexy:
un produs care rezolvă o problemă reală, o ofertă clară și capacitatea de a o vinde.
Restul sunt amplificatoare, nu fundație.
Dacă fundația lipsește, amplifici… nimic.
Și da, la un moment dat ai nevoie de brand, structură, procese, imagine. Dar ele vin după ce știi ce vinzi, cui și de ce cumpără. Nu înainte.
Altfel, ajungi să „optimizezi” ceva ce încă nu funcționează.
Asta e diferența dintre antreprenorii care construiesc ceva pe termen lung și cei care se joacă de-a business-ul: unii se concentrează pe ce produce valoare, ceilalți pe ce arată bine din exterior.
Și, realist vorbind, clienții nu cumpără logo-uri și „vibe”.
Ci rezultate.
De aceea am creat un workshop care nu doar explică pas cu pas cum se crează o ofertă care atrage audiența ta ideală, dar și cum să o adaptezi contextului economic din 2026 și să o vinzi într-o piață din ce în ce mai saturată, în care oamenii se gândesc de două ori înainte să scoată portofelul.
Și pe care, în spiritul sărbătorilor, vreau să-l împărtășesc gratuit cu tine.
Pentru ca 2026 să fie un an cu cât mai multe vânzări pentru noi toți.
Ai linkul aici:
https://www.laboratoruldeoferte.com/workshopgratuitantifragil
Mult spor,
Alexandra


